Băsescu: Vi-l imaginați pe Veștea la Bruxelles? E îngrozitor. Nicușor Dan trebuie să facă o a treia nominalizare

📌 Diğer 📰 Romania 🕐 3 saat önce
Băsescu: Vi-l imaginați pe Veștea la Bruxelles? E îngrozitor. Nicușor Dan trebuie să facă o a treia nominalizare

Traian Băsescu a criticat „prestația” lui Adrian Veștea după desemnarea de către Nicușor Dan pentru a forma un guvern, după ce tentativa lui Eugen Tomac a eșuat. Fostul președinte invită la un exercițiu de imaginație cu privire la felul în care ar arăta liberalul la Bruxelles, între șefii de guverne, „cu plăcuța de prim-ministru al Guvernului României” în fața sa. „E îngrozitor”, a afirmat Băsescu, „de asta sper din tot sufletul să nu formeze guvern”.

Întrebat la B1 TV cum i s-a părut prestația publică de până acum a lui Adrian Veștea, Traian Băsescu a spus că „este o prestație de proastă calitate. Vi-l imaginați pe omul ăsta la Bruxelles, între șefii de guvern? Vă imaginați cam cum arată România cu Veștea având plăcuța de prim-ministru al Guvernului României? E îngrozitor!”, a declarat Traian Băsescu.

„Nu vreau să mă gândesc la ce s-ar întâmpla. De asta sper din tot sufletul să nu formeze guvern. Printre altele și asta mă face să-mi doresc să rateze”, a subliniat fostul președinte al României.

„Însă, marea problemă aici, și mie mi se pare dubioasă, este acest interval de la discuția președintelui cu Veștea, miercuri, și anunțul făcut duminică, interval în care Tomac era la toate televiziunile cu guvernul și cu încercarea de a aduna o majoritate care să treacă guvernul. Aici ceva e dubios. Nu-mi permit să sper că voi afla de la Eugen Tomac chestia asta, că știu că e o declarație de loialitate față de președintele în funcție și n-o va încălca, venind să-mi spună ce s-a întâmplat acolo”, a mai declarat Băsescu.

În legătură cu felul în care aleargă prin parlament pentru a obține susținere din partea parlamentarilor, Traian Băsescu a spus că „la dimensiunile astea n-a fost nicio tentativă de formare a unui guvern. Dimensiunile ridicolului sunt majore”.

„Este treaba partidelor ce vor desemna, dar România este prăbușită din punct de vedere al prezenței în politica externă. Ar trebui să renunțăm la inovații de-asta cu stagiari într-o lume de rechini. Este vremea rechinilor și ar trebui să scoatem din Ministerul de Externe câțiva diplomați de primă dimensiune, pe care îi avem, și să-i punem să refacă politica externă a României”, a conchis fostul președinte.

📌 Kaynak

Bu haber XML kaynağından derlenmiştir. Tamamı için orijinal habere gidin.

Orijinal haberi oku →
📱
News AI World — Mobil uygulama
Bu haberleri 45 dilde, anlık çeviriyle cebinde. Erken erişim için Gmail adresini bırak.
← Tüm haberlere dön