Deputații au adoptat legea care permite continuarea unor proiecte scoase din PNRR. Ce investiții sunt vizate
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege care stabilește mecanismele necesare pentru continuarea unor investiții afectate de renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Actul normativ vizează proiecte din transporturi, sănătate, dezvoltare locală, mediu și energie și urmărește asigurarea finanțării acestora din alte surse europene sau din bugetul de stat, astfel încât implementarea să nu fie blocată.
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege care stabilește mecanismele necesare pentru continuarea unor investiții afectate de renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Actul normativ vizează proiecte din transporturi, sănătate, dezvoltare locală, mediu și energie și urmărește asigurarea finanțării acestora din alte surse europene sau din bugetul de stat, astfel încât implementarea să nu fie blocată.
Proiectul aprobă OUG nr. 72/2025 privind unele măsuri pentru implementarea PNRR și a fost adoptat anterior de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional.
Potrivit inițiatorilor, legea creează cadrul legal necesar pentru continuarea proiectelor care nu vor mai fi finanțate integral prin PNRR, în contextul procesului de revizuire și renegociere a planului cu Comisia Europeană.
Printre investițiile vizate se numără proiectele eliminate din componentele de transport și sănătate ale PNRR, care urmează să fie transferate către programele finanțate din politica de coeziune.
Totodată, sunt incluse proiecte supracontractate din portofoliul Ministerului Dezvoltării, proiecte ale Ministerului Mediului care vor fi finanțate prin certificate verzi și Fondul pentru Mediu, precum și proiecte din domeniul energiei, în special cele privind cogenerarea de înaltă eficiență.
Pentru aceste investiții, legea prevede posibilitatea compensării sumelor pierdute în urma revizuirii PNRR din economiile rezultate la alte proiecte aflate în responsabilitatea aceluiași coordonator de reforme sau investiții. Măsura va putea fi aplicată cu avizul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și al Ministerului Finanțelor.
Potrivit expunerii de motive, soluția urmărește evitarea dublei finanțări și protejarea investițiilor strategice fără creșterea riscurilor privind deficitul bugetar și datoria publică.
Legea introduce și posibilitatea întocmirii unor liste de rezervă cu proiecte care pot fi incluse la finanțare în funcție de evoluția implementării. Aceste liste vor fi aprobate prin ordin al ministrului de resort, cu avizul MIPE, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.
Un capitol important al legii vizează creșele construite prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”. Potrivit noilor prevederi, creșele realizate prin acest program vor putea fi transferate în componenta de împrumut a PNRR, indiferent de stadiul fizic al lucrărilor, pentru a putea fi finalizate în termen.
În același timp, creșele care nu mai pot fi finalizate în cadrul PNRR vor fi scoase din plan și transferate înapoi în programul guvernamen
📌 Kaynak
Bu haber XML kaynağından derlenmiştir. Tamamı için orijinal habere gidin.
Orijinal haberi oku →