PSD și PNL se acuză reciproc că întârzie proiectele din PNRR, cu termen în august, după ce Parlamentul a intrat în vacanță
Liderul PSD a cerut Senatului, condus de liberali, să „iasă din pasivitate”, acuzând că două proiecte importante din PNRR nu au fost votate pentru că senatorii PNL au lipsit de la vot. De cealaltă parte, Mircea Abrudean susține că aleșii PNL sunt pregătiți să vină din vacanță, în sesiune extraordinară, pentru a adopta proiectele restante.
Liderul PSD a cerut Senatului, condus de liberali, să „iasă din pasivitate”, acuzând că două proiecte importante din PNRR nu au fost votate pentru că senatorii PNL au lipsit de la vot. De cealaltă parte, Mircea Abrudean susține că aleșii PNL sunt pregătiți să vină din vacanță, în sesiune extraordinară, pentru a adopta proiectele restante.
Grindeanu a ieșit miercuri într-o conferință de presă pentru a transmis că luni, cu doar două zile înainte de încheierea sesiunii parlamentare, Ilie Bolojan a trimis spre Parlament proiecte esențiale din PNRR.
„Dintre aceste şase proiecte, patru erau la Camera Deputaţilor, două la Senat. Vreau să vă spun că ieri în Camera Deputaţilor toate proiectele solicitate de premierul demis Bolojan, dar şi alte acte normative care ţin de PNRR, au fost aprobate. Vorbim de reforme şi măsuri care însemnează aproximativ 3 miliarde de euro pentru România.
Din păcate, Senatul, care este condus de Partidul Naţional Liberal, avea două proiecte şi pe niciunul dintre ele nu a reuşit să le voteze. Este vorba despre o propunere legată de decarbonizare şi de una privind codul urbanismului", a precizat liderul PSD.
El a menţionat că ambele proiecte au rămas suspendate din cauza faptului că preşedintele Senatului s-a mişcat foarte încet. „Senatul condus de Partidul Naţional Liberal să iasă din pasivitate şi să înţeleagă că atunci când este vorba de banii pentru România, nu este loc de jocuri politice. Prin urmare, nu voi ezita să convoc sesiunea extraordinară a Parlamentului atunci când situaţia o va impune", a spus Grindeanu.
Citește și: Sorin Grindeanu critică liderii PNL pentru „racolările” din ultima perioadă: „Au dat afară liberali și au adus șoșocari”
În replică, Mircea Abrudean i-a transmis lui Grindeanu că „președintele Senatului nu votează în locul plenului şi nu poate decide singur soarta unui proiect de lege”.
„Aşa cum am declarat deja, parlamentarii Partidul Naţional Liberal sunt pregătiți pentru o sesiune extraordinară. Cred că, în această perioadă, este mai important să prezentăm corect faptele și să facem ce trebuie pentru îndeplinirea jaloanelor asumate prin PNRR decât să speculăm politic”, a mai spus liberalul.
Citește și: VIDEO Grindeanu ezită să spună dacă aleșii AUR sunt extremiști: „Nu pot să fac o astfel de descriere”. Cum vede o colaborare cu George Simion
📌 Kaynak
Bu haber XML kaynağından derlenmiştir. Tamamı için orijinal habere gidin.
Orijinal haberi oku →