Franţa acordă încă un concediu plătit după nașterea sau adopția unui copil. Ambii părinți pot beneficia de el
Începând de miercuri, părinţii din Franţa vor avea dreptul la un nou concediu de naştere, o măsură de susţinere a natalităţii aflate în declin de mai mulţi ani.
Începând de miercuri, părinţii din Franţa vor avea dreptul la un nou concediu de naştere, o măsură de susţinere a natalităţii aflate în declin de mai mulţi ani.
Acest nou „concediu suplimentar de naştere”, plătit şi cu o durată de una sau două luni, se adresează ambilor părinţi în momentul naşterii sau adoptării unui copil, relatează AFP, citată de Agerpres.
El se adaugă concediului de maternitate de 16 săptămâni şi celui de paternitate de 28 de zile, existente deja.
Părinţii vor putea să recurgă pe urmă la concediul parental plătit cu circa 450 euro/lună, cu normă întreagă sau parţială, până când copilul împlineşte vârsta de 3 ani.
Noul concediu poate fi luat simultan sau alternativ de cei doi părinţi şi poate fi fracţionat în două perioade de o lună.
Indemnizaţia va fi de 70% din salariul net în prima lună şi de 60% în a doua lună, în limita unui plafon lunar de 4.005 euro, la 1 ianuarie 2026.
Anunţat în ianuarie 2024 de către preşedintele francez Emmanuel Macron, concediul de naştere este prezentat de guvern ca o măsură de susţinere a natalităţii, aflată în declin marcant în Franţa de mai mulţi ani.
În 2025, în Franţa s-au născut 644.000 de copii, cu aproape un sfert mai puţini decât în 2010, ultimul an în care s-a înregistrat un vârf al naşterilor, potrivit Institutului naţional de statistică (Insee).
📌 Kaynak
Bu haber XML kaynağından derlenmiştir. Tamamı için orijinal habere gidin.
Orijinal haberi oku →